Română (România)English (United Kingdom)Italian - ItalyFrench (Fr)Nederlands - nl-NL

Facebook

Vizitatori

433324
AstaziAstazi223
IeriIeri647
Saptamana aceastaSaptamana aceasta1402
Luna aceastaLuna aceasta6081
TotalTotal433324
54.196.72.162
US
UNITED STATES
US
Vizitatori 44

This page uses the IP-to-Country Database provided by WebHosting.Info (http://www.webhosting.info), available from http://ip-to-country.webhosting.info

Noutati 2008 PDF Imprimare Email
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 

Noutati

12 decembrie 2008

CERERE CATRE ACHR

Carpatin Club Romania a transmis catre Asociatia Chinologica Romana urmatoarea cerere:

In atentia Conducerii AChR si a Colegiului de Arbitri

Conform Regulamentului de Selectie intrat in vigoare anul acesta, "Examenele pentru ADR vor fi organizate de catre Cluburile Nationale" reprezentante ale raselor respective.

CARPATIN CLUB ROMANIA, membru al AChR, prin prezenta va aducem in atentie disponibilitatea si solicitarea noastra ca Examenul de Selectie pentru ADR exemplarelor din rasa Ciobanesc Romanesc Carpatin, programat a se desfasura la Bucuresti in data de 20 decembrie 2008, sa fie organizat de catre noi.

Va rugam respectuos sa analizati propunerea noastra si sa ne comunicati decizia in timp util pentru a putea realiza inscrierile si fisele necesare inventarierii exemplarelor.

Bistrita
27.11.2008

Cu deosebita stima,
Vicepresedinte organizatoric
Deak Andrei Petru


02 decembrie 2008

CONCURS FOTO

Carpatin Club Romania, sustinut de Banca Transilvania, pregateste lansarea pe internet a unui concurs de poze avand ca tema Ciobanescul Romanesc Carpatin. Va invitam pe aceasta cale sa trimiteti poze cat mai frumoase pe adresele Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza sau Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza (pana la data de 10.12.2008). Jurizarea va fi realizata de catre public.


27 noiembrie 2008

GALA CIOBANESTILOR ROMANESTI

Asociatia Chinologica Metropolitana Bucuresti, Asociatia Chinologica Romana, Comisia A.Ch.R de Omologare a Raselor Autohtone organizeaza Gala Ciobanestilor Romanesti in data 20.12.2008, la ROMEXPO Pavilion 20. Pentru a va inscrie, completati acest formular de inscriere.


21 octombrie 2008

Simpozionul si Campionatul National al Ciobanestilor Romanesti

In perioada 11-12 octombrie 2008 s-a desfasurat la Rasnov, Simpozionul si Campionatul National al Ciobanestilor Romanesti, organizat de Asociatia Chinologica Romana. Carpatin Club Romania a participat la aceste evenimente in mod organizat. Deplasarea si cazarea oamenilor si cainilor s-a realizat in cele mai bune conditii. A fost un sfarsit de saptamana interesant si placut.


09 octombrie 2008

EUROPEAN DOG SHOW
Budapesta 2008

In perioada 3-5 octombrie 2008 s-a desfasurat la Budapesta, EUROPEAN DOG SHOW, organizat de catre MEOE - Asociatia Chinologica Maghiara, sub egida FCI-Federatia Chinologica Internationala. Au participat aproape 15 000 de exemplare canine apartinand la peste 240 de rase, venite din toate colturile lumii (Japonia, Australia, Canada, Peru, Taiwan, SUA, Islanda, etc). Au fost inscrise 17 exemplare de Ciobanesc Romanesc Carpatin, ceea ce arata cresterea interesului comparativ cu anul precedent.

Carpatin Club Romania a considerat aceasta expozitie o ocazie excelenta de a face cunoscuta rasa Ciobanesc Romanesc Carpatin. Deplasarea si cazarea, organizate din timp, ne-a permis sa petrecem momente deosebite impreuna, alaturi de cainii nostri. Direct si prin intermediul standului Asociatiei Chinologice Romane din pavilionul central, au fost distribuite gratuit calendare si un pliant redactat in limba engleza. Pliantul, realizat printr-un proiect sustinut de Banca Transilvania, contine informatii despre rasa si fotografii cu exemplare reprezentative.

Rezultatele obtinute de catre exemplarele de carpatin apartinind membriilor Carpatin Club Romania au fost merituoase : masculul - GROZAV LA TRANTA-I A LU' VOAREA, crescator Deak Andrei, proprietar Sas Lorand - excelent 2 la clasa Juniori; femela - RoJCH GHIONOAIA A LU' VOAREA, crescator Deak Andrei, proprietar Barbur Doru - excelent 2 la clasa Juniori; masculul- DRAGON DE TRANSILVANIA, crescator Iclenzan Vasile & Bodea Vasile, proprietar Deak Andrei & Kaizer Radu - excelent 1,CAC, la clasa Intermediara; femela - RoJCH FATA CU ZESTRE DE TRANSILVANIA, crescator Iclenzan Vasile & Bodea Vasile, proprietar Iclenzan Vasile - excelent 2,Res CAC, la clasa Intermediara; masculul - ARAB DE PE SOMES, crescator Banc Ionas, proprietar Vostinar Vasile - excelent 2, Res CAC, la clasa Deschisa; masculul - RoCH,CroCH,European Winner 2007- IAGO DE TRANSILVANIA, crescator Iclenzan Vasile & Bodea Vasile, proprietar Dr.Stan Horatiu - locul 1,CAC, la clasa Campioni.


26 septembrie 2008

Circulare AChR

CIRCULARA Nr.35 din 18.09.2008

Stimate Doamne,
Stimati Domni,
Prin prezenta va transmitem formularul de inscriere pentru Campionatul National al Ciobanestilor Romanesti si pliantul Simpozionului National - CIOBANESTII ROMANESTI - editia II.
Cu stima,
Cristian Stefanescu
PRESEDINTE A.CH.R.

CIRCULARA Nr.34 din 11.09.2008

Stimate Doamne,
Stimati Domni,
Prin prezenta va transmitem :
* REGULAMENTUL DE SELECTIE PENTRU CIOBANESTII ROMANESTI
* FISA DE SELECTIE SI MASURATORI PENTRU CIOBANESTII ROMANESTI
Cu stima,
Cristian Stefanescu
PRESEDINTE A.CH.R.


28 august 2008

DR. LUCIAN PIPAS - UN ULTIM OMAGIU

Un ultim omagiu celui care a fost un om de mare valoare, arbitru international reputat, prieten adevarat al ciobanescului romanesc carpatin si al Carpatin Club Romania.


04 august 2008

Romanian Open si European Dog Show

Urmeaza doua evenimente chinologice importante. In data de 6-7.09.2008, la Targu Mures (CACIB, Calificare CRUFTS, CACIB, Romanian Open, Expo Club si Selectie Carpatin Club Romania) si in 3-5 Octombrie 2008, la Budapesta, European Dog Show 2008. Pentru o participare organizata din partea membrilor Carpatin Club Romania, va rugam sa-l contactati pe domnul Andrei Deak, vicepresedinte organizatoric.


28 iulie 2008

Ciobanescul Romanesc Carpatin in presa clujeana

Un ciclu de articole referitoare la Ciobanescul Romanesc Carpatin este publicat de ziarul Informatia de Cluj. Detalii pe site-ul publicatiei.


02 iunie 2008

Colaborare intre Carpatin Club Romania si Clubul de Dresaj Canin Romania

In seara zilei de sambata, 17.05.2008, a avut loc la Bistrita, o intalnire intre reprezentanti ai Carpatin Club Romania si ai Clubului de Dresaj Canin Romania.
Au participat domnii Willy Landt si Roman Joszef din partea CDC si domnii Vasile Iclenzan, Andrei Deak, Horatiu Stan, Lorant Sas, Alexandru Filip, din partea CCR. Au fost testate aptitudinile catorva exemplare de ciobanesc romanesc carpatin, stabilindu-se de comun acord necesitatea dezvoltarii unui program de dresaj si evaluare metodica a performantelor si abilitatilor acestei rase.


02 iunie 2008

Clubul de Dresaj Canin Romania

Tabara de dresaj canin general - Costesti, jud Hunedoara - 21-27.08.2008. Informatii: www.cdach.ro.


02 iunie 2008

Invitatie

Carpatin Club Romania invita toti membri sai sa ia parte la programul de evaluare a aptitudinilor de dresaj a ciobanescului romanesc carpatin. Pentru informatii suplimentare: Horatiu STAN, tel:0742836940, mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza . .


10 mai 2008

Sunteti contribuabil? Daca da, directionati doi la suta din veniturile obtinute in anul precedent catre CARPATIN CLUB ROMANIA!

Oricum nu va costa nimic. Daca nu faceti o astfel de directionare, acei bani ramin la bugetul statului. Tot de aveti de facut este sa completati pina in data de 15 mai 2008 un formular care trebuie sa ajunga la administratia financiara (prin intermediul postei prin scrisoare recomandata sau predat personal). Nu este necesar sa indicati suma directionata. Aceasta va fi calculata automat de catre organul fiscal.

Daca sunteti salariat descarcati si completati acest formular, iar daca aveti venituri si din alte surse (avocat, notar, medic etc) descarcati si completati acest formular.

Datele de identificare ale CCR:

  • Denumire: Asociatia Carpatin Club Romania
  • Cod de inregistrare fiscala: 21998907
  • Cont bancar: RO80BTRL00601205F26197XX



06 mai 2008

CARPATIN CLUB ROMANIA

EXPOZITIE DE CLUB si EXAMEN DE SELECTIE

17 Mai 2008 - BISTRITA, Strandul Municipal, ora. 9

Taxe inscriere:

  • Examen Selectie: 100 RON
  • Expozitia de Club:
    • 60 RON - primul caine
    • 50 RON - al doilea
    • 40 RON - urmatorii
La expozitia de club exemplarele din clasele Baby si Pui se bucura de gratuitate.

Banii se vireaza in contul : RO80BTRL00601205F26197XX, deschis la Banca Transilvania, sucursala Bistrita, titular cont Asociatia CARPATIN CLUB ROMANIA

Pentru inscrierea cainelui solicitantul trebuie sa ataseze cererii fotografii ale: actului de origine al cainelui, carnet membru AChR vizat, chitanta plata taxa de inscriere, diploma campion pentru cei inscrisi la clasa Campioni. In cazul in care exemplarul nu detine act de origine se va specifica acest lucru in rubrica COR.

Taxele achitate in ziua expozitiei sunt duble. Intrarea cainelui in incinta expozitiei se face pe baza carnetului de sanatate avind vaccinarea antirabica la zi. Vor fi arbitrati doar cainii care pot fi identificati pe baza microcipului si/sau a tatuajului. Este obligatorie prezentarea carnetului de performanta la secretariatul de ring.

Ultima zi de inscriere : 9 Mai 2008



09 aprilie 2008

CARPATIN CLUB ROMANIA

EXPOZITIE DE CLUB si EXAMEN DE SELECTIE

3 Mai 2008 - TARGOVISTE, Parcul Chindia, ora. 9

Taxe inscriere:

  • Examen Selectie: 100 RON
  • Expozitia de Club:
    • 60 RON - primul caine
    • 50 RON - al doilea
    • 40 RON - urmatorii
La expozitia de club exemplarele din clasele Baby si Pui se bucura de gratuitate.

Banii se vireaza in contul : RO80BTRL00601205F26197XX, deschis la Banca Transilvania, sucursala Bistrita, titular cont Asociatia CARPATIN CLUB ROMANIA

Pentru inscrierea cainelui solicitantul trebuie sa ataseze cererii fotografii ale: actului de origine al cainelui, carnet membru AChR vizat, chitanta plata taxa de inscriere, diploma campion pentru cei inscrisi la clasa Campioni. In cazul in care exemplarul nu detine act de origine se va specifica acest lucru in rubrica COR.

Taxele achitate in ziua expozitiei sunt duble. Intrarea cainelui in incinta expozitiei se face pe baza carnetului de sanatate avind vaccinarea antirabica la zi. Vor fi arbitrati doar cainii care pot fi identificati pe baza microcipului si/sau a tatuajului. Este obligatorie prezentarea carnetului de performanta la secretariatul de ring.

Ultima zi de inscriere : 14 Aprilie 2008

Arbitrii invitati: Dr. MARGINEANU CALIN, Dl. MUNTEAN PETRU, Dr. PIPAS LUCIAN DORU



01 aprilie 2008

Adunarea Generala
CARPATIN CLUB ROMANIA
8 Martie 2008- Bistrita

1.Raportul de activitate al clubului pe anul 2007
A fost prezentat de domnul Bodea Vasile, presedinte executiv

2. Stabilirea obiectivelor de atins si strategiei pentru anul 2008
Vor fi organizate un numar de cinci Expozitii, dupa cum urmeaza:

  • 09.03.2008 - Expozitie de club si selectie la BISTRITA
  • 03.05.2008 - Expozitie de club si selectie la TARGOVISTE
  • 17.05.2008 - Expozitie de club si selectie la BISTRITA
  • 06.09.2008 - Expozitie de club si selectie la TARGU MURES
  • 19.10.2008 - Expozitie de club la Baia Mare
S-a hotarat realizarea unui material informativ referitor la rasa, sub forma de DVD. In vederea promovarii carpatinului, s-a hotarat pregatirea unor exemplare in vederea prezentarii lor la demonstratii de dresaj.

3. Raportul cenzorului
A fost prezentat de doamna Doina Orza, cenzor

4. Aprobarea de primire a noilor membri
S-a votat acceptarea noilor membrii:

  • SERBAN CONSTANTIN -Bucuresti
  • IONUT ADRIAN- Cluj-Napoca
  • CORTEZ MIHAIL-ANGHEL -Brosteni, jud.Suceava
  • ROTARU GABRIEL -Piatra Neamt
  • PATRICHI IOAN -Sieu Magherus, B-N
  • BOCEAN COSMIN -Cluj-Napoca
  • BANC IONAS -Bistrita
  • VOSTINAR VASILE -Bistrita
  • LACATUS FRANCISC -Bistrita
  • BARBUR DORU - Jibou
  • PORUMB AUGUSTIN -Bistrita

5. Aprobarea bugetului de venituri / cheltuieli si a bilantului contabil, stabilirea cotizatiei si a tarifelor pentru anul 2008
S-a stabilit cotizatia anuala in cuantum de 100 RON. S-au stabilit tarifele pentru expozitiile de club si selectie, dupa cum urmeaza:
taxa Expozitie Club: 60 RON - primul caine, 50 RON - al doilea, 40 RON - urmatorii
taxa Examen Selectie: 100 RON
S-au purtat discutii despre proiecte financiare.

6. Alegerea membrilor pentru completarea comisiei chinotehnice si a Consiliului Director
In functia de Membru supleant al Consilului Director a fost ales, cu unanimitate de voturi, domnul Filip Alexandru Calin. In functia de Membru al Comisiei Chinotehnice a fost ales, cu unanimitate de voturi, domnul Rusu Dan Gheorghe.

7. Diverse
S-a luat la cunostiinta de retragerea din club a 4 persoane: Balan Gheorghe, Bojneagu Ion, Mocanu Laurentiu si Dobre Florin Octavian. Au fost distribuite calendare ale Clubului pentru 2008. Cu ocazia zilei de 8 martie, domnul Presedinte executive Bodea Vasile a oferit cate o floare, doamnelor prezente la Adunarea Generala. Presedintele de Onoare al clubului, domnul Muntean Petru a inmanat membriilor fondatori prezenti, cate o Diploma de membru fondator al Carpatin Club Romania.


18 martie 2008

EXTRASE DIN CIRCULARA Nr.9 din 04.03.2008

HOTARARI ALE CONSILIULUI DIRECTOR ACHR
Sibiu, 29.02.2008

Prezenti: Stefanescu Cristian, Lokodi Csaba Zsolt, Timen Andrei, Schill Roberto, Papp Vasile Carol, Muntean Petru, Radu Daniela, Molnar Zsolt
Cu unanimitate de voturi sunt aprobate solicitarile venite din parte Carpatin Club Romania si Romania Retriever Club de a organiza examene de selectie in data de 09.03.2008, respectiv 30.03.2008.
Cu unanimitate de voturi Dl. Petru Muntean este numit Presedintele Comisiei de Omologare a Raselor Autohtone.

Pt. conformitate,
Cristian Stefanescu
PRESEDINTE A.CH.R.



06 martie 2008

Comunicat de presa:

Carpatin Club Romania la Bistrita

Anul 2007 a reprezentat pentru membrii Clubului Carpatin Romania un moment important din punct de vedere al disctinctiilor obtinute la concursurile si expozitiile nationale si internationale de exemplarele de caini Ciobanesc Romanesc Carpatin. Aceasta rasa este una dintre cele doua rase romanesti recunoscute de Federatia Chinologica Internationala inca din luna iulie a anului 2005.

Pentru iubitorii rasei de caini Ciobanesc Romanesc Carpatin, se va desfasura in localitatea Bistrita o Expozitie de Selectie pentru acordarea dreptului de reproductie exemplarelor din aceasta rasa. Evenimentul va avea loc la camping Unirea, km 6 in data de 9 martie 2008 ora 10. In cadrul expozitiei vor fi realizate masuratori morfometrice in vederea intocmirii dosarului necesar omologarii definitive a rasei.
Sunt invitati arbitrii acreditati de Asociatia Chinologica Romana in persoana domnilor Muntean Petru si Pipas Lucian.
Acest eveniment este unul care face inca o data dovada implicarii Carpatin Club in astfel de activitati care sa sprijine promovarea rasei ciobanesc romanesc carpatin in Romania creand oportunitati pentru promovarea concomitenta a imaginii Romaniei. Presedintele Clubului, Vasile Bodea afirma: "Pentru anul 2008 ne propunem sa participam la cat mai multe evenimente expozitionale din tara si mai ales la Campionatul European de la Budapesta, respectiv la cel mondial de la Stockholm. In acest sens suntem in cautarea unui parteneriat bilateral benefic pentru promovarea acestei rase mai ales la expozitiile internationale, intrucat Ciobanescul Romanesc Carpatin poate deveni unul dintre promotorii imaginii partenerilor nostri, dar si a imaginii tarii noastre pe plan international". Concomitent cu Expozitia de Selectie la Bistrita se va desfasura si Adunarea Generala a membrilor clubului in vederea stabilirii noilor directii de recunoastere si promovare a rasei.
"Practic, Carpatin Club Romania promoveaza si reprezinta rasa Ciobanesc Romanesc Carpatin in cadrul Asociatiei Chinologice Romane si a Federatiei Chinologice Internationale. Activitatea noastra a fost inca de la inceput una bogata, concretizata in participarea la expozitiile de profil din tara si strainatate. Membrii clubului au prin intermediul asociatiei noastre posibilitatea de a intra in posesia tuturor informatiilor necesare pentru a selecta, ameliora, conserva, creste numeric si valoric rasa Ciobanesc Romanesc Carpatin. In acest scop am realizat si website-ul Clubului : www.carpatin.eu care isi doreste sa devina un loc de informare, prezentare si discutii referitoare la rasa pe care o promovam" adauga domnul Vasile Bodea.

Asociatia Carpatin Club Romania este persoana juridica romana, inregistrata in martie 2007, si membra a Asociatiei Chinologice Romane si a Federatiei Chinologice Internationale.
CARPATIN CLUB ROMANIA are drept scop: selectia, ameliorarea, conservarea, crestere numerica si valorica a rasei Ciobanesc Romanesc Carpatin precum si promovarea si popularizarea acesteia in tara si peste hotare, educarea membrilor sai in spirit etic si sportive, organizarea de manifestari specifice clubului in vederea popularizarii si promovarii rasei Ciobanesc Romanesc Carpatin, dezvoltarea contactelor si schimburilor de experienta cu alte organizatii similare sau persoane fizice din tara sau din strainatate recunoscute de catre Asociatia Chinologica Romana.

Vasile Bodea
Presedinte Executiv
Carpatin Club Romania



04 martie 2008

CARPATIN CLUB ROMANIA a va invita la

Expozitia de Selectie

Carpatin Club Romania va invita sa participati la Expozitia de Selectie pentru acordarea dreptului de reproductie exemplarelor din rasa Ciobanesc Romanesc Carpatin.

Aceasta se va desfasura in data de 9 martie 2008, ora 10, in localitatea Bistrita, camping Unirea, km 6. In cadrul Expozitiei se vor realiza masuratori morfometrice in vederea intocmirii dosarului necesar omologarii rasei. Arbitrii invitati: Muntean Petru si Pipas Lucian.

Pt. conformitate,
DEAK Andrei



27 februarie 2008

CARPATIN CLUB ROMANIA a retransmis catre AChR Regulamentul de Selectie pentru acordarea dreptului de reproductie

Catre
Asociatia Chinologica Romana
In atentia Consiliului Director al AChR

CARPATIN CLUB ROMANIA, membru al AChR, prin prezenta va retrimitem Regulamentul de Selectie pentru acordarea dreptului de reproductie pentru exemplarele din rasa Ciobanesc Romanesc Carpatin.

Conditiile de acordare a dreptului de reproductie pe care le consideram necesare sunt: Dreptul de reproductie se acorda exemplarelor care corespund standardului rasei. Exemplarele care prezinta defecte eliminatorii, prevazute de standardul rasei, nu pot primii dreptul de a se reproduce.

Consideram necesara o luare in evidenta a tuturor exemplarelor reproducatoare.

Carpatin Club Romania isi manifesta disponibilitatea de a crea o baza de date cu toti reproducatorii, care sa contina fotografii ale exemplarelor, observatii privind prezenta unor defecte grave sau eliminatorii si caracterele transmise produsiilor.

21 februarie 2008
Cu stima,
Presedinte Executiv
Bodea Vasile



20 februarie 2008

Se apropie Adunarea Generala:

Data Adunarii Generale a CCR

In data de 02.02.2008, Consiliul Director al AChR a stabilit ca Adunarea Generala Ordinara A.Ch.R. sa se desfasoare la data de 01 martie 2008 orele 10.00 am, in localitatea Sibiu. Acest lucru a determinat Consiliul Director al CCR sa modifice data Adunarii Generale a Carpatin Club Romania. Aceasta va avea loc in data de 08.03.2008 si nu in 01.03.2008.

Pt. conformitate,
Presedinte
Bodea Vasile

CONVOCATOR

CARPATIN CLUB ROMANIA

Anunta
convocarea
ADUNARII GENERALE
pentru data de 8 Martie 2008, ora 14, in localitatea Bistrita, "Camping Unirea" DN17- Km 6

Ordinea de zi propusa:

  • 1. Raportul de activitate al clubului pe anul 2007
  • 2. Stabilirea obiectivelor de atins si strategiei pentru anul 2008
  • 3. Raportul cenzorului
  • 4. Aprobarea de primire a noilor membri
  • 5. Aprobarea bugetului de venituri / cheltuieli si a bilantului contabil, stabilirea cotizatiei si a tarifelor pentru anul 2008
  • 6. Alegerea membrilor pentru completarea comisiei chinotehnice si a Consiliului Director
  • 7. Diverse

Bistrita, 19 februarie 2008
Presedinte Executiv
Bodea Vasile



18 februarie 2008

Va prezentam in continuare:

SELECTIUNI din CIRCULARA Nr.6 din 12.02.2008

HOTARARI ALE CONSILIULUI DIRECTOR al AChR
Arad, 02.02.2008

Prezenti: Stefanescu Cristian, Lokodi Csaba Zsolt, Timen Andrei, Schill Roberto, Papp Vasile Carol, Muntean Petru, Radu Daniela, Molnar Zsolt

3. Aprobarea regulamentelor verificate si propuse spre insusire de Comisia Chinotehnica

Deoarece omologarea raselor nationale de catre FCI, este o prioritate a Asociatiei Chinologice Romane, Consiliul Director hotaraste cu unanimitate de voturi desemnarea D-lui Petru Muntean ca reprezentant al Consiliului Director A.Ch.R. in relatia cu cluburile ce reprezinta aceste rase. Dl. Muntean va stabili impreuna cu responsabilii acestor cluburi strategia de selectie si ameliorare pentru Ciobanestii Romanesti, intocmirea fiselor de selectie si masuratori precum si regulamentele specifice acestor activitati. In consecinta, Regulamentul de Selectie pentru acordarea dreptului de reproductie la rasa Ciobanesc Romanesc de Bucovina va fi aprobat numai dupa avizul D-lui Muntean.
In continuare se inainteaza propunerea, adoptata cu unanimitate de voturi, prin care A.Ch.R. va solicita ca in termen de 15 zile, toate cluburile membre sa comunice secretariatului A.Ch.R. urmatoarele documente:

  • 1. Regulamentul de club pentru selectia rasei/raselor care fac parte din club;
  • 2. Conditiile in care se poate acorda dreptul de reproductie pentru rasa/rasele respective. In cadrul urmatoarei sedinte a Consiliului Director se va discuta situatia transmiterii acestor situatii si se vor lua masurile ce se impun.

5. Informare cu privire la noul regulament expozitional FCI si noul regulament al arbitrilor FCI

S-a luat act act de noul Regulament Expozitional FCI si urmeaza ca, in proxima sedinta a Consiliului Director, sa se procedeze la modificarea si completarea Regulamentului Expozitiilor A.Ch.R. in conformitate cu noile prevederi FCI.
In urma sesizarilor si propunerilor venite din partea organizatorilor de expozitii, se adopta cu unanimitate de voturi propunerea prin care buletinele de inscriere la expozitii vor fi considerate valabile doar daca la rubrica "Proprietar" sunt inscrise numele si adresa unei persoane fizice. Nu vor fi luate in considerare buletinele de inscriere care au inscrise la aceasta rubrica nume de canise sau denumiri de persoane juridice.

8. Stabilirea datei, locului si ordinii de zi pentru Adunarea Generala Ordinara A.Ch.R. 2008

Cu unanimitate de voturi se stabileste ca Adunarea Generala Ordinara A.Ch.R. sa se desfasoare la data de 01 martie 2008 orele 10.00 am, in localitatea Sibiu, cu urmatoarea ordine de zi:

  • 1. Raportul de activitate pentru anul 2007;
  • 2. Aprobarea Bilantului financiar - contabil pentru anul 2007, proiectul de Buget pentru anul 2008, Raportul Comisiei de Cenzori;
  • 3. Diverse.
De asemenea, cu unanimitate de voturi, se aproba ca urmatoarea sedinta a Consiliului Director sa aiba loc in data de 29.02.2008 in localitatea Sibiu.

10 Masuri pentru imbunatatirea activitatii de selectie si omologare a raselor de Ciobanesti Romanesti

Deoarece in cadrul punctului 3 din ordinea de zi a fost dezbatuta aceasta problema, iar ca prima masura, in vederea unei imbunatatiri, s-a hotarat numirea unui reprezentant A.Ch.R. in relatia cu cluburile ce reprezinta rasele nationale in persoana D-lui Petru Muntean, membrii Consiliului Director trec la urmatorul punct din ordinea de zi.

11 Diverse

In urma sesizarilor din teritoriu se constata ca in cadrul expozitiilor chinologice se inscriu participanti care nu fac dovada ca au cotizatiile platite la zi fata de asociatiile sau cluburile membre AChR din care fac parte. Tinandu-se seama de aceste lucruri, se hotaraste transmiterea unei circulare in teritoriu prin care sa se reaminteasca organizatorilor de expozitii ca au obligatia de a respecta prevederile regulamentare si sa li se ceara o mai mare atentie fata de aplicarea acestora. Delegatii observatori vor controla prin sondaj buletinele de inscriere la expozitii precum si documentele anexate acestora (copie legitimatie membru AChR cu cotizatia la zi, copie pedigree, copie diploma de campion sau certificat international de munca). Se reaminteste organizatorilor de expozitii internationale ca, la aceste manifestari, nu pot fi inscrisi decat caini de rasa ce poseda un pedigree de tip A (minim 3 generatii cunoscute).
Cu unanimitate de voturi se hotaraste ca acei concurenti care au obtinut titlurile EuWJ, CAC, RCAC, CACIB, RCACIB la Expozitia Europeana - Zagreb 2007 sa fie premiati cu tichete de gratuitate la inscrierea in expozitiile internationale CACIB desfasurate in Romania in anul competitional 2008. Beneficiarii acestor taloane isi vor putea inscrie orice caine aflat in proprietatea lor cu respectarea prevederilor regulamentare in vigoare.
Membrii Consiliului Director iau act de finalizarea proiectului de realizare a unei reviste electronice A.Ch.R. cu aparitie lunara. Cu unanimitate de voturi Dl. Petru Muntean este ales redactor sef.
Dl. Stefanescu propune o discutie cu privire la avantajele si dezavantajele sistemului de arbitraj nedescriptiv. Mentioneaza ca avantajele majore ale sistemului constau in reducerea considerabila a intarzierilor la programul de arbitraj dar si un volum de timp mai mare alocat analizarii mai minutioase a exemplarelor canine prezentate. Referitor la situatia din Romania, trebuie tinut cont si de faptul ca in multe expozitii, secretarii si comisarii de ring nu sunt pregatiti corespunzator pentru efectuarea acestor sarcini si unii dintre acestia presteaza aceste servicii pentru prima data. Sunt destul de multe cazuri cand concluziile scrise pe foile de arbitraj sunt indescifrabile, contin termeni necunoscuti sau exprimari gresit intelese sau caligrafiate dupa dictarea arbitrului, acestea conducand la situatii jenante atat pentru organizatori cat si pentru arbitri. Concurentii sunt pe drept cuvant nemultumiti si in multe situatii de acest fel, programul de arbitraj sufera intarzieri foarte mari si afecteaza bunul mers al expozitiei. In mod normal, un arbitru ar trebui sa poata arbitra aproximativ 20 de caini pe ora, indiferent de sistem. Aceasta inseamna aproximativ 3 minute repartizate pentru fiecare exemplar, fara a se pune la socoteala si timpul necesitat de procesul de compararare si departajare. In situatia arbitrajului descriptiv, cel putin jumatate din acest timp este afectat consemnarii concluziilor. Intradevar, arbitrajul descriptiv are ca avantaj o latura educativa dar trebuie tinut cont de faptul ca scopul principal al expozitiei este de fapt competitia si majoritatea expozantilor participa pentru acest motiv. In ambele cazuri, arbitrii sunt incurajati sa comunice cu concurentii si sa-si faca publice opiniile, intr-un mod decent si cat mai concis cu putinta. In urma discutiilor pe marginea consideratiilor dlui.Stefanescu, membrii Consiliului decid cu 6 voturi pentru si 2 voturi impotriva propunerea de modificare a Regulamentului Expozitional AChR, respectiv cu introducerea urmatoarei prevederi:
"La expozitiile Internationale CACIB si Nationale CAC, organizatorii au libertatea de a decide efectuarea arbitrajului in sistem descriptiv (cu un raport scris pentru fiecare caine) sau nedescriptiv. Daca organizatorii vor opta pentru arbitrajul nedescriptiv, atunci acestia au obligatia de a anunta inainte de data desfasurarii expozitiei, mentionand pe buletinul de inscriere la expozitie. In acest caz, arbitrilor li se recomanda sa comunice concurentilor, concluziile cu privire la cainii prezentati. In ambele cazuri, concurentii vor primi foi de arbitraj din care sa rezulte clar calificativul, clasamentul si titlurile obtinute. Pentru exemplarele care au obtinut calificativul "nesatisfacator", "nu poate fi arbitrat" sau au fost descalificate, se va mentiona obligatoriu in scris, pe foaia de arbitraj, motivatia care a condus la aceste rezultate. Toti cainii prezenti intr-o manifestare vor fi arbitrati in acelasi sistem de la inceputul si pana la sfarsitul manifestarii. Atunci cand situatia o impune (conditii climatice nefavorabile, restrictii de timp legate de conditiile contractuale de inchiriere a terenului, respectarea programului orar al expozitiei, etc.) se va recurge la arbitrarea cainilor in sistem nedescriptiv. Decizia va fi luata in astfel de cazuri de catre delegatul A.Ch.R. de comun acord cu organizatorul."
Aceasta prevedere va intra in vigoare de la data publicarii noului Regulament Expozitional AChR completat si cu noile prevederi FCI.

Pt. conformitate,
Cristian Stefanescu
PRESEDINTE


04 februarie 2008

Va prezentam un comunicat de presa al CCR conceput cu ajutorul firmei D'Avantage (public relations):

Palmares desosebit in 2007 pentru membrii Cubului Carpatin Romania

Cluj-Napoca, 23 ianuarie 2008

2007 a reprezentat pentru membrii Carpatin Club Romania un an important din punct de vedere al distinctiilor obtinute la concursurile si expozitiile chinologice nationale si internationale. Ciobanescul Romanesc Carpatin este una dintre cele doua rase romanesti recunoscute international inca din luna iulie a anului 2005.

"Unul dintre cele mai importante evenimente ale anului trecut, Euro Dog Show, desfasurat la Zagreb, Croatia, a insemnat castigarea de catre exemplare ale Clublui nostru a unor importante premii, intre care titlurile EUROPEAN WINNER si Champion of Croatia, pentru masculi prin IAGO DE TRANSILVANIA, pentru femele prin INA DE TRANSILVANIA si pentru juniori prin VERNA DE TRANSILVANIA. Cel mai bun caine al rasei, BOB-Best of Breed, a fost desemnat IAGO DE TRANSILVANIA", a mentionat domnul Vasile Bodea, presedintele executiv al clubului. "Practic, Carpatin Club Romania promoveaza si reprezinta rasa Ciobanesc Romanesc Carpatin in cadrul Asociatiei Chinologice Romane si a Federatiei Chinologice Internationale. Activitatea noastra a fost inca de la inceput una bogata, concretizata in participarea la expozitiile de profil din tara si strainatate. Membrii clubului au prin intermediul asociatiei noastre posibilitatea de a intra in posesia tuturor informatiilor necesare pentru a selecta, ameliora, conserva, creste numeric si valoric rasa Ciobanesc Romanesc Carpatin. In acest scop am realizat si website-ul Clubului : www.carpatin.eu care doreste sa devina un loc de informare, prezentare si discutii referitoare la rasa pe care o promovam" adauga domnul Vasile Bodea.

"Pentru anul 2008 ne propunem sa participam la cat mai multe evenimente expozitionale din tara si mai ales la Campionatul European de la Budapesta, respectiv la cel mondial de la Stokholm. In acest sens suntem in cautarea unui parteneriat bilateral benefic pentru promovarea acestei rase mai ales la expozitiile internationale, intrucat Ciobanescul Romanesc Carpatin poate deveni unul dintre promotorii imaginii partenerilor nostri, dar si a imaginii tarii noastre pe plan international" a concluzionat presedintele clubului.

Asociatia Carpatin Club Romania este persoana juridica romana, inregistrata in martie 2007 si membra a Asociatiei Chinologice Romane si a Federatiei Chinologice Internationale.
CARPATIN CLUB ROMANIA are drept scop: selectia, ameliorarea, conservarea, cresterea numerica si valorica a rasei Ciobanesc Romanesc Carpatin precum si promovarea si popularizarea acesteia in tara si peste hotare, educarea membrilor sai in spirit etic si sportiv, organizarea de manifestari specifice clubului in vederea popularizarii si promovarii rasei Ciobanesc Romanesc Carpatin, dezvoltarea contactelor si schimburilor de experienta cu alte organizatii similare sau persoane fizice din tara sau din strainatate recunoscute de catre Asociatia Chinologica Romana.

Vasile Bodea
Presedinte executiv
Carpatin Club Romania



28 ianuarie 2008

In data de 20 ianuarie 2008, C.C.R. a transmis trei solicitari dupa cum urmeaza:


Catre
Asociatia Chinologica Romana
In atentia conducerii AChR si a colegiului de arbitri

CARPATIN CLUB ROMANIA membru al AChR prin prezenta va rugam sa ne aprobati organizarea unei Expozitii de Selectie pentru data de 2 Martie 2008 - la Bistrita.
In vederea intocmirii documentatiei necesare omologarii definitive a rasei, dorim ca in cadrul acestei expozitii sa se efectueze masuratori pentru exemplarele inscrise.

Va reamintim datele expozitiilor solicitate anterior de catre C.C.R. pentru anul competitional 2008:

  • 03.05.2008 - Expozitie de club si selectie la TARGOVISTE
  • 17.05.2008 - Expozitie de club si selectie la BISTRITA
  • 06.09.2008 - Expozitie de club si selectie la TARGU MURES

Atasam, prezentei, un model �Fisa de masuratori� cu dorinta ca, Comisia Chinotehnica a AChR sa verifice continutul acestui format si sa dispuna completarile de rigoare.

Cu stima,
Presedinte executiv
Bodea Vasile

Catre
Asociatia Chinologica Romana
In atentia conducerii AChR si a Comisiei Chinotehnice

CARPATIN CLUB ROMANIA doreste sa participe activ la eforturile AChR pentru omologarea definitiva a Ciobanescului Romanesc Carpatin.
Ca urmare, va rugam respectuos sa ne comunicati in detaliu conditiile solicitate de FCI, cat si atributiile pe care ni le delegati.

Cu stima,
Presedinte executiv
Bodea Vasile

Catre
CARTEA DE ORIGINE ROMANA

Pentru a putea satisface cererea Consiliului Director al AChR cu privire la realizarea unei statistici avand ca subiect ciobanestii romanesti carpatini nascuti in decursul anului 2007, va rugam sa ne trimiteti copiile dupa pedigreele exemplarelor inscrise in COR in decursul anului 2007.

Cu stima,
Presedinte executiv
Bodea Vasile


15 decembrie 2007

La Targu Mures a avut loc intrunirea CONSILIULUI DIRECTOR al C.C.R.

Prezenti: Muntean Petru, Bodea Vasile, Iclenzan Vasile, Deak Andrei, Stan Horatiu, Sas Lorant
Absenti: Giurca Remus
Invitati: Lokodi Csaba Zsolt, Filip Alexandru

1. Comentarii la Standardul de Rasa
Este necesara elaborarea unui set de comentarii pe marginea Standardului. Comisia chinotehnica a CCR va elabora si prezenta aceste comentarii in cel mai scurt timp. Se aproba cu unanimitate de voturi.

2. Proiectul Regulamentului de Selectie al CCR
Se va solicita AChR introducerea pe ordinea de zi a urmatoarei sedinte a Consiliului Director AChR a Regulamentului de Selectie al CCR si intrarea lui in vigoare incepand de la data aprobarii. Se aproba cu unanimitate de voturi.

3. Adunarea Generala a CCR 2008
Se propune organizarea Adunarii Generale a CCR la data de 1 martie 2008, ora 10, la Bistrita. Se discuta despre ordinea de zi. Se aproba cu 4 voturi pentru, 1 impotriva, 1 abtinere.

4. Calendar Expozitional 2008
Se propune organizarea unui Examen de Selectie in 2 martie 2008, la Bistrita, taxa de participare propusa fiind de 50 RON/caine. Membrii CCR beneficiaza de o reducere de 50% la taxa de inscriere. Se aproba cu unanimitate de voturi.

5. Statistica COR
S-a discutat despre necesitatea intocmirii unei statistici cu privire la numarul de pui din rasa Ciobanesc Romanesc Carpatin inscrisi in COR in anul 2007. In acest sens se va trimite o solicitare catre COR. Se aproba cu unanimitate de voturi.

Pt. conformitate,
Presedinte
Bodea Vasile


30 noiembrie 2007

CCR a transmis catre Asociatia Chinologica Romana urmatoarea cerere:

Catre Asociatia Chinologica Romana

In atentia Conducerii AChR si a Colegiului de Arbitri

CARPATIN CLUB ROMANIA membru al AChR prin prezenta va rugam sa ne aprobati organizarea unor expozitii de club si selectie pentru anul viitor, dupa cum urmeaza:

  • 03.05.2008 - Expozitie de club si selectie la TARGOVISTE
  • 17.05.2008 - Expozitie de club si selectie la BISTRITA
  • 06.09.2008 - Expozitie de club si selectie la TARGU MURES

Va multumim.
Cu deosebita stima,
Presedinte executiv
Bodea Vasile

Vicepresedinte organizatoric
Deak Andrei Petru



06 noiembrie 2007

Pentru a putea realiza sectiunea "Cainii nostri", rugam membrii Clubului sa trimita poze reprezentative cu exemplarele detinute. De asemenea va rugam sa trimiteti si urmatoarele date: numele cainelui, sexul, data nasterii, nr CO, tata, mama, crescator, proprietar, rezultate obtinute.

Toate aceste date pot fi trimise pe adresa: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

Multumim pentru colaborare!


04 noiembrie 2007

Comunicat

Prin prezenta solicitam membrilor Carpatin Club Romania propuneri in vederea organizarii de Expozitii de Club si Selectie pentru Calendarul expozitional 2008.

Va rugam ca pana la data de 20.11.2007 sa ne comunicati data si localitatea pe care o propuneti. Aceste propuneri pot fi transmise si pe adresa Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza . Orice propunere venita dupa aceasta data nu va fi luata in considerare. Totodata va rugam sa tineti cont in stabilirea datelor, de expozitiile CACIB deja aprobate pentru anul 2008, conform circularei A.Ch.R. nr.45/24.10.2007.

Cu stima,
Presedinte,
Bodea Vasile



04 noiembrie 2007

Pasaje selectate din CIRCULARA AChR Nr.45 din 24.10.2007

HOTARARI ALE CONSILIULUI DIRECTOR al AChR
Suceava, 12.10.2007

Prezenti: Stefanescu Cristian, Lokodi Csaba Zsolt, Timen Andrei, Schill Roberto, Muntean Petru, Radu Daniela, Molnar Zsolt
Absenti: Papp Vasile Carol

1. Aprobarea proiectului de Calendar Expozitional 2008

4. Amendamente la Regulamentul Expozitional, Regulamentul C.O.R. si Regulamentul Comisiei de Disciplina (anexa 2 si anexa 3)

Este aprobata cu unanimitate de voturi propunerea prin care, incepand cu anul expozitional 2008, devine obligatorie prezentarea carnetului de performanta la secretariatul de ring pentru cainii aflati in proprietate romaneasca.
De asemenea, se inainteaza propunerea ca, pentru toti cainii care au obtinut titluri ce ii propulseaza in concursurile speciale si care in momentul desfasurarii acestora nu se prezinta in ring, arbitrajele obtinute in acea zi sa fie anulate.
Este aprobata cu unanimitate de voturi propunerea prin care organizatorii de expozitii isi rezerva dreptul de a refuza orice inscriere in cadrul unei manifestari chinologice, justificarea acestei decizii fiind optionala.

5. Microciparea obligatorie incepand cu 01.01.2008
Cu unanimitate de voturi Consiliul Director hotaraste ca incepand cu 01.01.2008 sa se renunte la tehnica tatuarii pentru identificarea cainilor si sa fie introdusa microciparea acestora de catre persoanele acreditate sa faca acest lucru. Orice alta prevedere anterioara se abroga.

9. Probleme administrative si organizatorice

Consilul Director hotaraste acordarea Diplomei si Medaliei de Onoare A.Ch.R. D-lui Cristian Stefanescu pentru organizarea primei editii a Simpozionului si Campionatului National de Ciobanesti Romanesti, pentru intocmirea exemplara a documentatiei care a condus la recunoasterea celor doua rase de Ciobanesti Romanesti precum si pentru intreaga activitate de promovare a Asociatiei Chinologice Romane.
Cu privire la cazurile de indisciplina observate in ultimul timp in cadrul expozitiilor canine, inainteaza propunerea ca de la data pronuntarii unei sanctiuni asupra unui membru, aceasta sanctiune sa se rasfranga automat si asupra cainilor aflati in proprietatea acestuia, respectiv inchiderea cartii de origine si interdictia de a mai fi inscrisi in expozitii organizate sub egida A.Ch.R. Acest amendament este adoptat cu 6 voturi pentru si 1 abtinere.
In perioada sarbatorilor de iarna, respectiv 24.12.2007 - 04.01.2008 secretariatele A.Ch.R. si C.O.R. nu vor functiona.

Pt. conformitate,
Presedinte
Cristian Stefanescu



20 octombrie 2007

CCR a transmis catre Asociatia Chinologica Romana urmatoarea cerere:

Catre Asociatia Chinologica Romana

In atentia Consiliului director al A.Ch.R.

CARPATIN CLUB ROMANIA prin prezenta dorim sa aducem in atentia conducerii A.Ch.R. propunerea ca organizarea Campionatul National de Ciobanesti Romanesti de anul viitor sa se desfasoare in lunile Februarie, Martie sau Aprilie.

Propunerea noastra are la baza urmatoarele considerente:

  • in aceasta perioada a anului ciobanestii romanesti sunt in cea mai buna conditie de expozitie. In lunile de vara si toamna majoritatea exemplarelor sunt naparlite si nu se ridica la nivelul unei expozitii de frumusete de asemenea anvergura.
  • CARPATIN CLUB ROMANIA doreste sa sustina financiar participarea unor exemplare de carpatin la expozitiile internationale importante din strainatate, motiv pentru care organizarea campionatului la inceputul anului este binevenita.

Va multumim,
Presedinte executiv
Bodea Vasile

Ultima actualizare în Vineri, 12 August 2011 20:59